Care este cel mai influent lider la nivel global, potrivit Bloomberg

Care este cel mai influent lider la nivel global, potrivit Bloomberg
Publicat: 05/10/2015, 15:09

Motto-ul lui Yellen este „Keep Calm and Carry On” (păstrează-ți calmul și continuă n.r.). Yellen, în vârstă de 69, și-a petrecut primul an și jumătate din mandatul său la șefia Fed pregătind banca centrală americană pentru prima majorare de dobânzi din ultimul deceniu. Șefa Fed a încheiat programul extrardinar de achiziții de obligațiuni al instituției, care a avut rolul de stimulare a creșterii economiei americane, și a pregătit terenul pentru înăsprirea politicii monetare prin schimbări subtile și atent calibrate.

Între personalitățile selectate în acest an de Bloomberg se numără oameni de afaceri, șefi de companii, lideri de state și formatori de opinie, un grup divers de oameni care au în comun succesul extraordinar obținut, recent sau pe parcursul timpului, într-un anumit domeniu.

Pe locul al doilea în clasament se află președintele chinez Xi Jinping. După o vară plină de turbulențe pe piața financiară chineză, care au agitat majoritatea burselor la nivel mondial, lumea financiară așteaptă ca Xi și colegii săi din Partidul Comunist să arate că au în continuare capacitatea de a conduce a doua mare a economie a lumii.

Xi este urmat în top de directorul general al Apple, Tim Cook. De când a preluat conducerea Apple, în 2011, capitalizarea de piață a companiei s-a dublat, rezervele de capital au crescut, iar influența producătorului iPhone a continuat să se mărească.

Primele 10 poziții sunt completate în ordine de Larry Fink (co-fondatorul BlackRock), Warren Buffet (președintele Berkshire Hathaway), președintele american Barack Obama, Carl Ichan (președintele Icahn Enterprises), Lloyd Blankfein (CEO, Goldman Sachs), cancelarul german Angela Merkel și Reid Hoffman (co-fondatorul LinkedIn).

Bloomberg apreciază reușita președintelui Obama (locul 6 în top) în încheierea acordului cu Iranul, care ar putea relansa relațiile acestui stat cu lumea afacerilor internaționale pentru prima oară într-o generație, precum și eforturile sale continue în combaterea schimbărilor climatice.

Europa este o uniune cu un vid de leadership ocupat de cancelarul german Angela Merkel, plasată pe locul 9 în clasament. Acest fapt s-a văzut clar în timpul crizei datoriilor Greciei și mai recent în dezbaterile legate de imigranți și refugiați, notează Bloomberg.

Între personalitățile incluse în clasamentul celor mai influenți lideri mai figurează directorul general al JP Morgan Chase, Jamie Dimon, aflat pe locul 11, președintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi (locul 14), președintele FMI, Cristine Lagarde (locul 38) și ministrul britanic de Finanțe, George Osborne (locul 45).

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024, turul 1. Marcel Ciolacu, pe primul loc. Surpriza de pe...
Gigi Becali, DERAPAJ rușinos la adresa Elenei Lasconi! A spus-o public, ca toată România să...
FOTO. Jaqueline Cristian, imagini fabuloase în costum de baie
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale. Este la un pas de turul 2|ANALIZǍ
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Ce avere are Călin Georgescu, candidatul care a provocat cea mai mare surpriză la alegerile...
George Simion susține că a intrat în turul 2 și acuză „manipularea prin sondaje toxice”....
Au fost publicate REZULTATELE de la ora 22:44. Răsturnare de situație a voturilor! Cine e...
Care este cea mai sănătoasă salată de vinete din România, potrivit lui Dragoș Pătraru
Mircea Geoană, după exit-poll: "Surprinzător și dezamăgitor. Celor mai tineri vreau să le dau ștafeta"
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Referendum local în Capitală. Rezultat: Referedumul a trecut pragul şi varinta DA are peste 50%....
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Anunț șocant despre Ion Iliescu. Ce s-a întâmplat cu fostul președinte al României
Rezultate BEC, se numără voturile. Răsturnare de situație
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a...
Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a ales...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Românii au taxe mai mici pe muncă decât vecinii lor, dar rămân cu mai puţini...